Botez

Botez 28-07-2013

Ești pregătit să fii botezat?

Dave Bunnell, pastor


Mai întâi câteva idei greșite pe care le au unii oameni în legătură cu botezul în apă, și care trebuie să fie corectate:

  1. Botezul în apă nu este același lucru cu ”Botezul Duhului Sfânt”. Botezul Duhului Sfânt se referă la venirea Duhului Sfânt să locuiască în viața și trupul persoanei care are credință în Cristos pentru a primi mântuire. Apoi Duhul Sfânt locuiește în fiecare credincios născut din nou, echipându-l să devină și să facă ceea ce-i plăcut înaintea lui Dumnezeu.
  2. Botezul în apă nu aduce mântuirea, iertarea de păcate sau viața veșnică. Și nici nu face pe cineva să devină creștin. Ca ritualul botezului să aibă vreo valoare sau scop pentru tine, trebuie ca deja să ai aceste lucruri prin credința în Cristos. Dacă nu ești mântuit și mergi în apa botezului, vei fi la fel de nemântuit și pe deasupra și ud când vei ieși din apa botezului.
  3. Botezul nu este o modalitate de a te alătura unei anumite biserici sau de a te identifica cu o anumită denominațiune sau lider de biserică. Ci este identificarea ta cu Cristos, ca și urmaș al Lui.


Atunci, care este însemnătatea și scopul botezului cu apă?

  1. Este un act de ascultare de Dumnezeu, pentru toți cei ce și-au pus credința în Isus Cristos și au păcatele iertate și au primit viața veșnică ca și copii ai lui Dumnezeu.

     

  2. Este metoda biblică de a te identifica în mod public ca și urmaș al lui Cristos, și de a afirma înaintea întregii lumi că El este Mântuitorul și Domnul tău.

     

  3. Este o reprezentare a morții, îngropării și învierii lui Cristos. Fiind botezat la rândul tău, și tu recunoști că păcătosul ce erai înainte a murit împreună cu Cristos și că te-ai născut la o nouă viață spirituală prin credință. Astfel, botezul este o ocazie de a proclama evanghelia celor din viața ta, arătându-le în mod vizual că Dumnezeu ți-a dat o viață nouă și o relație nouă cu El prin credința în Fiul Său.


Deci, cum știu dacă sunt pregătit și ar trebui să mă botez?

Dacă răspunsul tău cinstit la următoarele întrebări este DA, atunci ești gata să fii botezat, și Dumnezeu dorește ca tu să fii botezat ca și mărturie a credinței tale:

  1. Mi-am pus eu credința în Isus Cristos ca Mântuitor al meu? Cred eu că El a murit pe cruce pentru păcatele mele și a înviat din morți, iar acum știu că sunt iertat și mă aflu pe drumul meu spre Rai?

     

  2. M-am hotărât să-L urmez pe Isus,știind că El vrea ca eu să umblu cu El pe tot parcursul vieții mele și că El mă va folosi pentru voia Lui și spre slava Lui?


Alte întrebări pe care unii le-ar putea avea înainte de a se decide să fie botezați:

  1. Trebuie să trăiesc o viață fără păcat pentru a fi botezat?

Nu, nu vei fi fără păcat până nu vei fi împreună cu Domnul în Rai. Dar trebuie să-ți pui încrederea în Cristos ca El să-ți ierte păcatele, și trebuie să cauți să-I fii pe plac în viața ta de zi cu zi. Dorința ta ar trebui să fie aceea de a nu păcătui, dar dacă totuși cazi, trebuie să-ți mărturisești păcatele Lui și să primești iertarea și restaurarea de la El.

  1. Trebuie să fiu matur din punct de vedere spiritual înainte să pot fi botezat?

Nu. Botezul tău ar trebui să se întâmple în mod ideal înainte de a atinge un nivel de maturitate spirituală. Isus ne-a spus: Mergeți în toată lumea și faceți ucenici, botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt, învățându-i să asculte de toate lucrurile pe care vi le-am spus. Asta înseamnă că odată ce ai devenit ucenic (Îl urmezi pe Cristos), următorul pas în umblarea ta în credință este să te botezi. Apoi trebuie să continui viața urmându-L și învățând căile Lui, fiind ascultător de toate lucrurile pe care El le-a poruncit să le faci. Acesta este angajamentul pe care-l faci atunci când te botezi.

  1. Ce mi se va întâmpla atunci când mă botez? În ce consta acest ritual?

Vei intra în apă împreună cu un pastor sau cu cel ce te va boteza. Apoi el îți va da ocazia de a spune cu voce tare oamenilor de acolo că tu ți-ai pus credința în Cristos ca Mântuitor al tău și că te angajezi să-L urmezi. După aceea, pastorul va spune ceva de genul: Pe baza mărturiei tale de credință în Domnul Isus Cristos ca Mântuitor al tău, te botez în Numele lui Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt. Apoi te va scufunda sub apă ca să fii acoperit cu totul de apă pentru un moment, si imediat te va scoate din apă.

  1. Mi se va întâmpla ceva miraculos când sunt botezat, sau se va schimba ceva cu viața mea, sau cu atitudinea mea pentru că am fost botezat?

Nu. Aceasta este doar metoda biblică în care Dumnezeu te identifică în mod public înaintea lumii ca și creștin care Îl va urma pe Cristos ca și Domn. Faci o afirmație de angajament. Un angajament ce trebuie să fie în inima ta ca botezul să aibă vreo însemnătate pentru tine. Dumnezeu va fi mulțumit de tine că te botezi, pentru că făcând acest lucru, ai ascultat de El. După aceasta, El te va ajuta să-L cunoști mai mult, să-L urmezi și să crești în credință.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: