Arhive categorie: All posts

Cristos a înviat

eastertractonlinecover1

      În 1 Timotei 2:5-6, Biblia ne dă răspunsul lui Dumnezeu la întrebare: “Căci este un singur Dumnezeu şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine Însuşi ca preţ de răscumpărare pentru toţi.”
     Este un singur Dumnezeu. Dumnezeul care ne-a creat este și Dumnezeul care ne va judeca și ne va trimite în locul în care ne vom petrece veșnicia. Acest Dumnezeu care ne va judeca este Dumnezeul pe care-L mâniem când păcătuim. Și cu toții am păcătuit împotriva Lui. Toată viața noastră, când am fost ispitiți să mințim, să furăm sau să ne comportăm greșit cu alții, am făcut-o. Cu toții merităm pedeapsa de la Dumnezeu. Așadar, cu toții avem nevoie de o modalitate prin care putem să-L facem să nu mai fie mânios pe noi. O modalitate de a fi iertați pentru toate lucrurile pe care le-am făcut să-L mâniem. Doar atunci vom putea spera să scăpăm de iad, și să ajungem în rai.

      Dar cum putem să-L facem pe Dumnezeu să ne ierte? Versetul ne spune că este o singură cale. Hristos Isus este singurul mijlocitor disponibil între noi și Dumnezeu. Hristos este singurul care ne poate aduce la Dumnezeu și se poate elibera de mânia îndreptățită a lui Dumnezeu față de păcatele noastre. Astfel încât nu ne putem pune speranța în rugăciuni adresate sfinților sau în mărturisirea păcatelor înaintea preoților. Dumnezeu ne-a spus că este un singur glas pe care-l va asculta, care va vorbi în numele nostru. Singurul mijlocitor între Dumnezeu și oameni – Hristos Isus.

       Astfel ajungem la vestea bună pe care o primim în aceast verset despre motivul pentru care Hristos a trebuit să moară pe cruce. El S-a dat pe Sine Însuși ca răscumpărare pentru noi. Când a murit, Isus a plătit prețul pe care noi îl datorăm lui Dumnezeu pentru păcatele noastre împotriva Lui, ca noi să putem fi eliberați de acea datorie. Hristos a fost pedepsit în locul tău pentru fiecare păcat pe care l-ai făcut împotriva lui Dumnezeu. Murind în locul tău și luând pedeapsa lui Dumnezeu pentru păcatele tale, El a plătit datoria de răscumpărare ca tu să scapi de mânia lui Dumnezeu.

      După ce a murit Hristos, El a înviat din morți, dovedind că a plătit întregul preț pentru păcatele tale și că Dumnezeu a acceptat jertfa Lui pentru tine, ca mijlocitor al tău înaintea lui Dumnezeu. Acum poți fi mântuit și poți avea viața veșnică doar crezând acest mesaj și punându-ți încrederea personală în Hristos ca El să-ți dea mântuirea. Spune-I lui Isus din toată inima ta, având credința că El a murit pentru tine și a înviat din morți. Mărturisește-ți Lui păcatele. Cere-I iertarea și primește de la El iertarea pe care ți-a promis-o pentru păcatele tale. El te va face copil al lui Dumnezeu, iar la sfârșitul acestei vieți, când te va judeca Dumnezeu, El îți va da învierea și raiul, precum și Hristos a înviat din morți.

       Dacă crezi acest mesaj din Cuvântul lui Dumnezeu, pune-ți credința în Cristos și primește mântuirea azi!Când te încrezi doar în Cristos, El îți va vedea credința, îți va ierta păcatele și îți va da viața veșnică. Dacă vrei, îți poți exprima credința în El cu o rugăciune ca aceasta:

        “Doamne Isus, mărturisesc că Cuvântul Tău este adevărat, că am păcătuit și merit pedeapsa lui Dumnezeu. Cred că Tu ai murit pe cruce în locul meu și ai primit pedeapsa mea. Apoi ai înviat din morți să mă salvezi dacă mă încred în Tine. Mă încred în Tine acum, să faci ceea ce ai promis. Te rog să-mi ierți păcatele , salvează-mă de mânia lui Dumnezeu și dă-mi viața veșnică. Îți mulțumesc că ești Mântuitorul meu și că mă faci un copil de Dumnezeu. Amin.”

Ce urmează?

       Dacă doar ce ți-ai pus credința în Isus, ai fost născut la o viață nouă cu El. Te invităm să te întâlnești cu noi duminica aceasta, când ne vom închina lui Dumnezeu prin cântece, rugăciuni, studiu biblic. Împreună creștem în relația noastră cu Dumnezeu și cu ceilalți. Învățăm cum să-L urmăm și cum să ascultăm de Mântuitorul nostru, pe măsură ce El ne călăuzește viața și ne binecuvântează. .

 

Psalmi 117 – Laudați pe Domnul

Marșul pentru viața – 26 martie

marchforlifead2

BABYro

Studiu – 2 Corinteni – Joia la 18:30

newthursdayad

War Room – Vineri 11 martie la 19:00

film trailer – War Room

Seară de film – Vineri 11 Martie

Movienightad1

Ești suficient de bun să scapi de iad și să mergi în rai?

coverpicturenewonlinetract

Ești suficient de bun să scapi de iad și să mergi în rai?

Dacă ești ca majoritatea oamenilor, te uiți la viața ta și spui: sunt o persoană destul de bună. Mulți oameni pe care îi cunosc fac lucruri rele, lucruri pe care eu nu le fac, și majoritatea lucrurilor pe care le fac sunt bune și decente. Am fost botezat și merg la biserică, deci sunt creștin. Și cred că Dumnezeu va trebui să mă lase în rai, în loc să mă trimită să sufăr o veșnicie în iad.” Dacă Dumnezeu ar lăsa oamenii care sunt mai mult buni decât răi în rai și i-ar trimite doar pe cei foarte violenți și răi oameni în iad, atunci ai avea dreptate să gândești așa. Însă standardul lui Dumnezeu este mult mai diferit. Și ceea ce crede El, nu ce crezi tu despre tine însuți, va conta în ziua judecății.

Vezi, Dumnezeu nu este doar „destul de bun”. El este perfect. El este sfânt. Biblia spune „Dumnezeu este lumină și în El nu este întuneric.” El este în totalitate fără păcat, astfel încât El cere și de la tine neprihănire absolută, perfectă. Iar Dumnezeu spune că tu n-ai trăit o viață suficient de bună ca să poți ajunge în rai. Nimeni nu a trăit o asemenea viață. „Nu este unul neprihănit,” spune Domnul, „nu, nici măcar unul.” Așa de perfect și drept ne evaluează Dumnezeu în Cuvântul Său. „Noi rătăceam cu toții ca niște oi, fiecare își vedea de drumul său,” după cum spune Biblia. Aceasta înseamnă că nici unul dintre noi nu trăiește după calea neprihănirii lui Dumnezeu și fiindu-I plăcut lui Dumnezeu. Iar aceasta este o veste rea. Dar mai bine să auzi această veste rea acum, cât mai poți face ceva să o schimbi, decât să aștepți până ce viața ți se termină și va fi pentru totdeauna prea târziu.

Găsirea unei soluții

Dumnezeu este sfânt și trebuie să pedepsească toate păcatele tale. Însă chiar dacă nu meriți ca și păcătos, Dumnezeu te iubește. El a făcut o cale să-ți pedepsească toate păcatele și totuși să te lase să scapi de iad. „Domnul a făcut să cadă asupra Lui (Isus Cristos) nelegiuirea noastră a tuturor,” spune Biblia. Când Isus se afla pe cruce, El murea pentru fiecare păcat pe care l-ai făcut vreodată. Păcatul tău a fost pus asupra Lui, iar El a luat întreaga pedeapsă a iadului în locul tău. Apoi El a înviat din morți, arătând că sacrificiul Lui a fost suficient să plătească prețul pentru toate păcatele tale împotriva lui Dumnezeu.

Dumnezeu nu poate minți, și El Își ține toate promisiunile făcute. Iar astăzi El îți promite că dacă nu te mai încrezi în tine însuți, sau în religia ta, ci numai în ceea ce a făcut Isus pentru tine prin faptul că a murit pe cruce în locul tău, vei fi iertat de toate păcatele. Poți avea această iertare de păcate și poți primi viața veșnică drept dar gratuit de la Dumnezeu chiar acum.

Dacă crezi lucrurile pe care Le-a spus Dumnezeu, Îi poți spune Lui în rugăciune astfel: „Doamne Isuse, sunt un păcătos. Însă cred că Tu mă iubești și ai murit pe cruce să fii pedepsit pentru păcatele mele. Îți mulțumesc pentru că Te-ai jertfit ca eu să pot trăi cu tine o veșnicie în rai, în loc să mă confrunt cu pedeapsa meritată de viața mea. Mă încred în Tine să mă cureți și să mă ierți de toate păcatele mele, căci Tu ai promis că o vei face dacă Îți cer în credință. Îți mulțumesc că m-ai făcut copil al lui Dumnezeu și mi-ai asigurat mântuirea pentru totdeauna. Ajută-mă acum să trăiesc restul vieții mele ca ofradă de mulțumire pentru Tine. Amin.

Ce urmează?

Dacă doar ce ți-ai pus credința în Isus, ai fost născut la o viață nouă cu El. Te invităm să te întâlnești cu noi duminica aceasta, când ne vom închina lui Dumnezeu prin cântece, rugăciuni, studiu biblic. Împreună creștem în relația noastră cu Dumnezeu și cu ceilalți. Învățăm cum să-L urmăm și cum să ascultăm de Mântuitorul nostru, pe măsură ce El ne călăuzește viața și ne binecuvântează.

churchflyer

http://bisericacluj.com

Joi 25 feb la 18:30

thursdayad

Cei ce se încred – Închinare

Evanghelia – Mesaje Biblic 1 Corinteni 15:1-11

gospelbutton

Part I:

Part II: