Arhive categorie: All posts

Mesaj Biblic – Evrei 1 – Video

Inchinare la 11, Duminica 5 Ianuarie

Tomorrow at 11, join us at Biserica Harul Domnului.

Mâine la 11, te aşteptăm la Biserica Harul Domnului.

Studiu Biblic Iacov – James Bible study

An 8-part series of studies from the book of James.

Mesaj Biblic – Psalmi 36

Dave – 1 Petru 5:10-11

Acum două duminici când am privit la pasajul din 1 Petru 5, despre cum să stăm tari pentru Cristos împreună, chiar și când e dificil, ne-am oprit la versetul 9 pentru că nu am mai avut timp. Vreau să adaug la mesajul de atunci câteva încurajări din versetele 10 și 11.

După ce veți fi suferit pentru puțin timp, Dumnezeul oricărui har, Care v-a chemat la slava Lui veșnică, în Cristos Isus, vă va desăvârși El Însuși, vă va statornici, vă va întări și vă va sprijini. A Lui este puterea, în veci! Amin.”

Aceste versete privesc către viitor. Nu doar viitorul apropiat, despre care ni se spune că vom suferi. Acest viitor apropiat, în comparație cu veșnicia va fi doar ,,pentru puțin timp”. Haideți să ne gândim la acest lucru. Orice suferință ne așteaptă va fi limitată la puținul timp pe care-l avem rămas în aceste trupuri de păcat în viața aceasta. Într-o bună zi acea parte a vieții noastre se va sfârși și vom intra în veșnicie pentru totdeauna. Și pentru tot acest viitor nesfârșit, suferința va fi doar un lucru din trecut. Uneori aștepți cu groază ziua sau săptămâna următoare spunându-ți: ,,mă voi bucura când voi termina și cu acest lucru!”? Sau privești în urmă la ziua sau săptămâna trecută, respirând ușurat, zicându-ți: ,,ce bine că s-a terminat!”? Vine o zi când Dumnezeu ne va fi ajutat prin ultima suferință pe care o vom experiementa vreodată, și ne vor aștepta numai lucruri bune către care să privim cu nerăbdare. Doar știind acest lucru ar trebui să ne ajute să rămânem tari pentru Cristos acum.

Restul versetului ne va ajuta în perioada dintre acum și până atunci.

Ce spune versetul în continuare? Îl numește pe Domnul ,, Dumnezeul oricărui har”. Deci pe măsură ce parcurgem această perioadă dificilă, Dumnezeul nostru are tot harul și orice fel de har de care vom avea nevoie.

Apoi spune că El (deja) ne-a chemat la slava Lui veșnică. Marele final al istoriei noastre deja se vede, pentru că El deja a hotărât să ne slăvească în cer. Victoria noastră e sigură, și bucuria ei va fi veșnică. Deci putem trăi acum știind că cu cât mai credincioși suntem în slujire, cu atât mai mult vom beneficia.

Apoi spune că chemarea la slavă este ,,în Cristos Isus”. Nu este loc mai sigur în cer sau pe pământ unde să locuiască destinul nostru frumos. Este în Cristos. El este credincios, de încredere și infinit de puternic. Speranța noastră viitoare binecuvântată nu ne va fi negată, pentru că noi suntem în Cristos prin credință.

Versetul 10 se încheie cu promisiunea că Dumnezeu ne va desăvârși, statornici, întări și sprijini. Noi nu trebuie să ne desăvârșim înaintea Lui, El face acest lucru pentru noi. Noi nu trebuie să ne statornicim prin propria voință, El face asta pentru noi. Noi nu trebuie să ne confirmăm poziția înaintea tronului cerului, El face asta pentru noi. Noi nu trebuie să ne punem picioarele pe pământ solid ca să nu cădem, El face asta pentru noi.

Deci putem face față oricărei suferințe viitoare, știind că El ne are în mâna Lui, iar planul Său veșnic pentru noi este sigur și bun.

Astfel că în versetul 11, și noi putem răspunde împreună cu Petru, lăudându-L pe Dumnezeu: ,,A Lui este puterea, în veci! Amin.”

Gândiți-vă la aceste lucruri. Luați un moment de rugăciune în care să-I dați lui Dumnezeu orice lucru care vă îngrijoarează cu privire la zilele următoare. Mulțumiți-I pentru binecuvântarea de a fi în Cristos, și pentru speranța binecuvântată a veșniciei.

Vă doresc o săptămână binecuvântată și aștept cu nerăbdare să ne închinăm împreună lui Dumnzeu duminică.

Dave

Mesaj Biblic – Psalmi 15

Standing together against opposition 1 Peter 4

1 Peter 4:1-11 helps us a Christians born again to a living hope to know how to stand in righteousness in our behavior, even against great pressure from the world. We learn to stand together in the strength the Lord provides. He is glorified, and our future rewards are secured.

Mesaj Biblic – 1 Petru 4:1-11

Mesaj Biblic – 1 Petru 1:22-2:3

Mesaj Biblic – 1 Petru 1:13-21