29 Iulie 2012

Dragi frați și surori,

După cum am anunțat în dimineața aceasta, Dumnezeu mută biserica pentru a se întâlni într-un alt loc. Azi a fost ultimul serviciu de închinare la centrul ‘Prison Fellowship’. Așa cum vom vedea săptămâna viitoare când vom studia Faptele Apostolilor 8:25-40, uneori Domnul îi călăuzește pe oameni pas cu pas, nespunându-le toate detaliile cu privire la locul în care îi va duce. În acel pasaj, El i-a spus lui Filip să meargă. Apoi, în timp ce Filip se afla în acea călătorie, Duhul Sfânt i-a dat instrucțiuni specifice cu privire la ce urma să facă. Acesta este modul în care lucrează Dumnezeu uneori. Și acesta este și modul în care El ne călăuzește acum.

Nu știm care va fi locația permanentă a bisericii, însă El ne călăuzește să mergem și să vedem. Poate vor dura câteva zile sau câteva săptămâni până ce El ne va arăta, dar până atunci ne vom întâlni pentru închinare la noi acasă în Gheorgheni, strada N. Titulescu nr. 32, etaj 8 apt. 83. Serviciul de închinare va avea loc tot de la orele 11.00 în fiecare duminică.

Unii dintre voi locuiți la centru, unde ne-am întâlnit până acum. Știu că această schimbare va face participare la biserică mai puțin convenabilă pentru voi. Probabil Dumnezeu face această schimbare pentru a vă da ocazia să creșteți și să vă dezvoltați, din moment ce va fi necesar mai mult efort pentru a veni la biserică. Vreau să vă încurajez să priviți această perioadă ca o schimbare pozitivă și o ocazie de a crește chiar mai mult în relația pe care o aveți cu Domnul. Pentru succesul vostru în viață și pentru relația voastră cu Dumnezeu, este foarte important să continuați să vă strângeți cu alți credincioși pentru închinare, rugăciune și ascultarea de Domnul prin Cuvântul Lui. Astfel, chiar dacă decideți că biserica pe care o păstoresc este prea departe de voi pentru a mai continua să fiți cu noi, vă rog să vă asigurați că găsiți o altă biserică ce se călăuzește după Biblie căreia să vă alăturați. Iar dacă doriți să continuați cu noi după ce ne mutăm, sunteți mai mult decât bineveniți.

Ne rugăm ca Dumnezeu să ne dea o clădire într-unul din aceste cartiere – Iris/Mărăști/Gheorgheni, căci sunt ușor accesibile părtășiei noastre. Vă încurajăm să vă rugați cu noi ca Dumnezeu să ne călăuzească și să ne dea cea mai bună locație pentru biserică-o clădire ce va fi de folos pentru închinare, dar și ușor de ajuns pentru toți. De asemenea, rugați-vă pentru un loc unde vom putea aduce mai mulți oameni la credință în Cristos.

Poate că ați observat și faptul că biserica are un alt nume: Biserica Harul Domnului. Până acum eram cunoscuți ca Biserica Logos, însă este o altă biserică cu același nume în orașul nostru și pentru a nu cauza confuzii, îi lăsăm pe ei să continue cu acest nume, iar noi îl schimbăm pe al nostru, căci nu numele bisericii este lucrul important. O biserică sunt oamenii ce fac parte din adunare, nu un nume sau un loc anume. Iar noi vom continua să fim aceeași biserică, cu același pastor, aceeași echipă de închinare. De asemenea, vom continua să fim parteneri în lucrare cu biserica noastră soră – Calvary Chapel Cluj din Zorilor.

Duminica viitoare de la 11.00 ne vom întâlni la noi acasă pentru închinare, rugăciune, cina Domnului și studiu biblic (cu excepția cazului în care Dumnezeu răspunde atât de repede rugăciunilor noastre încât deja vom avea un nou loc săptămâna aceasta.) Vă încurajez să veniți și de-abia aștept să ne vedem duminică! Dacă nu ați mai fost la noi acasă și aveți nevoie de îndrumare pentru a ști cum să ajungeți, nu trebuie decât să ne întrebați și vă vom ajuta.

De asemenea, nu uitați de evanghelizarea din săptămâna aceasta – în fiecare seara de la 18.00 de marți până vineri. Vom începe marți în parcul central și vom continua tot acolo sau poate vom merge și în alte locuri. Vom avea doi oaspeți – misionari evangheliști din Pennsylvania, SUA. Sunt niște prieteni foarte dragi nouă și sunt sigur că vă veți bucura să-i întâlniți.

Binecuvântări în Numele Lui,

Pastor Dave

Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice: ‘Iată drumul, mergeți pe el! Când veți voi să vă mai abateți la dreapta sau la stânga.’”

–Isaia 30:21

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: