Arhive etichetă: Paste

De ce a murit Isus pe cruce?

Hristos a înviat! Dar de ce a trebuit Isus să moară?

Dacă vrem să mergem în rai, este la fel de important răspunsul la această întrebare, ca și învierea lui Isus. În 1 Timotei 2:5-6, Biblia ne dă răspunsul lui Dumnezeu la întrebare: “Căci este un singur Dumnezeu şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine Însuşi ca preţ de răscumpărare pentru toţi.”

 christ_on_the_cross_Clipart_FreeEste un singur Dumnezeu. Dumnezeul care ne-a creat este și Dumnezeul care ne va judeca și ne va trimite în locul în care ne vom petrece veșnicia. Acest Dumnezeu care ne va judeca este Dumnezeul pe care-L mâniem când păcătuim. Și cu toții am păcătuit împotriva Lui. Toată viața noastră, când am fost ispitiți să mințim, să furăm sau să ne comportăm greșit cu alții, am făcut-o. Cu toții merităm pedeapsa de la Dumnezeu. Așadar, cu toții avem nevoie de o modalitate prin care putem să-L facem să nu mai fie mânios pe noi. O modalitate de a fi iertați pentru toate lucrurile pe care le-am făcut să-L mâniem. Doar atunci vom putea spera să scăpăm de iad, și să ajungem în rai.

Dar cum putem să-L facem pe Dumnezeu să ne ierte? Versetul ne spune că este o singură cale. Hristos Isus este singurul mijlocitor disponibil între noi și Dumnezeu. Hristos este singurul care ne poate aduce la Dumnezeu și se poate elibera de mânia îndreptățită a lui Dumnezeu față de păcatele noastre. Astfel încât nu ne putem pune speranța în rugăciuni adresate sfinților sau în mărturisirea păcatelor înaintea preoților. Dumnezeu ne-a spus că este un singur glas pe care-l va asculta, care va vorbi în numele nostru. Singurul mijlocitor între Dumnezeu și oameni – Hristos Isus.

Astfel ajungem la vestea bună pe care o primim în aceast verset despre motivul pentru care Hristos a trebuit să moară pe cruce. El S-a dat pe Sine Însuși ca răscumpărare pentru noi. Când a murit, Isus a plătit prețul pe care noi îl datorăm lui Dumnezeu pentru păcatele noastre împotriva Lui, ca noi să putem fi eliberați de acea datorie. Hristos a fost pedepsit în locul tău pentru fiecare păcat pe care l-ai făcut împotriva lui Dumnezeu. Murind în locul tău și luând pedeapsa lui Dumnezeu pentru păcatele tale, El a plătit datoria de răscumpărare ca tu să scapi de mânia lui Dumnezeu.

După ce a murit Hristos, El a înviat din morți, dovedind că a plătit întregul preț pentru păcatele tale și că Dumnezeu a acceptat jertfa Lui pentru tine, ca mijlocitor al tău înaintea lui Dumnezeu. Acum poți fi mântuit și poți avea viața veșnică doar crezând acest mesaj și punându-ți încrederea personală în Hristos ca El să-ți dea mântuirea. Spune-I lui Isus din toată inima ta, având credința că El a murit pentru tine și a înviat din morți. Mărturisește-ți Lui păcatele. Cere-I iertarea și primește de la El iertarea pe care ți-a promis-o pentru păcatele tale. El te va face copil al lui Dumnezeu, iar la sfârșitul acestei vieți, când te va judeca Dumnezeu, El îți va da învierea și raiul, precum și Hristos a înviat din morți.

Cristos a înviat! Și voi învia!

Cristos a înviat!

meghanmural

Dar te-ai gândit vreodata ce înseamna asta pentru noi? Ştii că învierea lui Isus Cristos afecteaza destinul tău veşnic? Ai citit în Biblie cum răstignirea Lui pe cruce şi învierea iţi poate aduce iertarea tuturor păcatelor tale şi garanta viaţa veşnică împreună cu Dumnezeu în Rai ca un dar gratuit pentru tine?

Înainte de a-l învia pe Lazăr din morţi, Domnul Isus a zis: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.” (Ioan 11:25) Isus a dovedit că El este Fiul lui Dumnezeu care are putere absolută asupra vieţii, morţii şi învierii, prin faptul că a înviat din morţi, ceea ce sărbatorim noi de Paşte. Şi precum „învierea şi viaţa”, El l-a înviat pe Lazăr din morţi dovedind că are putere asupra morţii noastre şi are putere de a ne da viaţă veşnica. El a promis că toţi cei ce cred în El vor moşteni viaţa veşnică prin credinţă.

Deci ce trebuie să credem pentru a primi oferta vieţii veşnice a lui Isus Cristos? 1) Mai intâi trebuie să credem că El este singura cale. Ca unic Fiu al Lui Dumnezeu şi singurul care a învins moartea, El a spus acest lucru. El a zis: „Eu sunt calea, adevarul şi viaţa. Şi nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan 14:6) Deci biserica, ritualurile religioase, postul, şi faptele bune nu sunt calea care duce în Rai. Credinţa numai în Domnul Isus Cristos este singura cale spre Rai; doar crezând în Cine este El şi ce a facut El putem ajunge acolo. Domnul Isus Cristos a spus aşa şi noi trebuie să Îl credem dacă vrem să ajungem în Rai, indiferent de ce ne spun altii—fie ei lideri religioşi—despre cum să obţinem viaţa veşnică.

2) În al doilea rând, noi trebuie să credem ce zice Biblia că a facut Isus pentru a ne da viaţă veşnică: „că Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, că a fost îngropat şi a înviat a treia zi după Scripturi.” (1Corinteni 15:3-4) Înainte de venirea lui Cristos, Dumnezeu a promis în Vechiul Testament că El va veni, că va muri pentru păcatele noastre, că va învia din morţi şi ne va da o viaţă nouă. Apoi Isus a venit şi a făcut toate acele lucruri după cum au fost promise. Ce înseamna că „Cristos a murit pentru păcatele noastre?” Înseamnă că păcatele noastre merită pedeapsa lui Dumnezeu. Noi merităm moartea şi separarea veşnică de Dumnezeu în iad. Dar datorită faptului că Dumnezeu ne iubeşte, El L-a lăsat pe Fiul Său să moară în locul nostru şi să ia toată pedeapsa pe care o meritam noi pe cruce.

Chiar în acest moment, dacă crezi aceste lucruri şi iei hotarârea de a te încrede numai în ceea ce Cristos a făcut prin moartea Sa în locul tău pe cruce, prin acea credinţă vei primi viaţa veşnica împreuna cu Cristos. Nu pentru că ai meritat-o, ci pentru că Cristos a meritat-o în locul tău şi ţi-o oferă astazi. Începe prin a-I spune lui Dumnezeu că crezi că ai păcatuit împotriva Lui şi că nu eşti vrednic de Rai, după cum spune Cuvântul Său. Apoi spune-I că crezi că Isus a murit în locul tău şi a luat întreaga pedeapsă pentru păcatele tale, că a murit pentru tine şi a înviat. Dumnezeu, care nu poate minţi, ţi-a promis acest dar gratuit. El işi va ţine promisiunea, va auzi rugaciunea ta si iţi va da viaţă în Rai.